1. Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei este situată în partea estică a oraşului. A fost construită în timpul domniei lui Petru I Muşat (1374) şi a fost atestată documentar la 10 februarie 1388. Fortificată suplimentar de Alexandru cel Bun, puternic consolidată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, cetatea a rezistat unor puternice asedii (1476, 1485, 1497, 1509), nefiind cucerită până la sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş (1538), când a fost ocupată nu prin forţa armelor, ci prin trădarea unor boieri. Distrusă în anul 1675 din ordinul turcilor, cetatea devine carieră de piatră, finalul său tragic durând până în 1895, când au loc primele săpături arheologice ce au vizat redescoperirea și punerea în valoare a cetăţii.

În perioada 2010-2015, la Cetatea de Scaun s-au întreprins lucrări de reabilitare și consolidare în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. A fost refăcută partea nordică, poarta de intrare, încăperile de la parterul fortului mușatin și o parte dintre bastioanele zidului de apărare. Din lipsă de informații nu s-a realizat în totalitate planimetria și volumetria monumentului.

În Cetatea de Scaun au fost amenajate expoziții muzeotehnice permanente în care regăsim, pe lângă materialul informativ scris și audio – video, și momente interactive pentru vizitatori. Majoritatea încăperilor cu exponate și tehnică muzeistică au o altă destinație, răspunzând astfel cerințelor vizitatorilor: sala voievozilor, sala tezaur, monetăria, camera armelor, lapidarium etc., în care sunt amplasate replici de arme, monede, tezaur, scuturi, tronuri. Vizitatorii pot asculta, încă de la intrarea în Cetate, o poveste care se derulează în trei încăperi, pot afla genealogia mușatinilor sau istoria Cetății de Scaun cu ajutorul videoproiecțiilor. Odată cu lăsarea întunericului, pe zidurile exterioare și interioare, se asistă la 16 videoproiecții care redau în imagini alb – negru și prin sunete scene de luptă sau din viaţa cotidiană din cetate.

2. Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare

Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare este o statuie din bronz, care elogiază personalitatea voievodului Ștefan cel Mare (1457-1504). A fost realizată în anul 1975 de către sculptorul Iftimie Bârleanu și amplasată în anul 1977 în Parcul Șipote - Cetate, în apropiere de Cetatea de Scaun a Sucevei, în partea de sud-est a orașului. Constituie cea mai mare lucrare de acest gen din țară, având o înălțime totală de 23 de metri (inclusiv soclul) și putând fi văzută din orice punct central al orașului.

3. Muzeul Satului Bucovinean

Muzeul Satului Bucovinean, inclus în Lista monumentelor istorice, reflectă organizarea și activitatea complexă a satului tradițional, arhitectura vernaculară a gospodăriilor și a construcțiilor comunitare, a instalațiilor tehnice care ilustrează ocupațiile, meseriile și meșteșugurile zonei, modul de viață al locuitorilor din Bucovina. Alături de gospodăriile formate din case și anexe, amplasate de-a lungul ulițelor, în vatra satului, ca centru polarizator al vieții comunității, se regăsesc biserica și clopotnița Vama, crâșma Șaru Dornei și școala Securiceni.

Pe valea firului de apă care străbate muzeul sunt amplasate instalațiile tehnice hidraulice: moara Mănăstirea Humorului, piua de sumane, daracul pentru prelucrarea lânii. Meseriile și meșteșugurile sunt reprezentate în ateliere dotate cu inventarul specific fiecărui meșteșug, aici putându-se demonstra și învăța tehnicile de lucru tradiționale, fiind folosite ca ateliere-școală pentru copii sau turiști.

Organizarea interioarelor constituie o expoziție etnografică aparte care respectă particularitățile zonale ale obiectivelor de arhitectură populară. Cuptoarele, sobele se regăsesc în muzeu într-o varietate de tipuri; mobilierul tradițional, textilele de interior, piesele de port popular completează imaginea civilizației tradiționale bucovinene.

Inedit pentru muzeu este reprezentarea vieții spirituale a țăranului prin marcarea riturilor de trecere, nașterea, nunta și înmormântarea.

Interesul pe care acest tip de muzeu îl relevă are la bază câteva elemente definitorii: expunerea într-un mediu natural, autenticitatea și originalitatea exponatelor, tehnicile de construcție diferite și elementele decorative specifice cu valoare de simbol, recreerea unui mod de viață tradițional, valoarea de document în scop educațional, expunerea colecțiilor etnografice cât mai aproape de utilitatea obiectului în context și nu doar ca obiect de muzeu, permite vizitatorului înțelegerea și valorizarea tradițiilor Bucovinei.

4. Hanul Domnesc

Hanul Domnesc, situat pe strada Ciprian Porumbescu nr. 5, este unul dintre cele mai vechi monumente ale municipiului Suceava, funcţional şi astăzi. Atestată documentar în anul 1627, clădirea a fost casa lui Miron Barnovschi, domnitorul Moldovei, care a donat-o Mitropoliei Sucevei pentru a fi transformată în han, iar veniturile obținute să fie folosite pentru „luminatul la sfintele moaște”. În timpul ocupaţiei austriece, s-a construit etajul întâi şi s-a schimbat destinaţia hanului, acesta devenind „castel de vânătoare” pentru membrii familiei regale. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea clădirea a fost cumpărată de către baronul Kapri, iar la 1856 figura în planul oraşului Suceava sub denumirea de Hanul Domnesc, pe strada Kaprigasse. După 1918, Hanul Domnesc devine proprietate particulară, iar în anul 1962 este trecut în proprietatea statului în vederea restaurării şi încadrării lui în urbanistica oraşului Suceava. Astăzi, clădirea adăposteşte Secţia de Etnografie a Complexului „Muzeul Bucovinei”. 

Clădirea a fost restaurată între anii 1962-1966 de la nivelul pivniţei până la acoperiş, urmărindu-se reconstituirea elementelor de arhitectură medievală moldovenească. În anul 1968 a fost deschisă prima expoziţie permanentă de etnografie structurată pe categorii etnografice, iar în anul 1982, expoziţia permanentă a fost reorganizată după alte criterii muzeografice şi anume prezentarea celor şase zone etnografice ale judeţului Suceava (Fălticeni, Humor, Dorna, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Suceava), parte din ele păstrate și astăzi la etajul clădirii. Aceste zone se delimitează prin particularităţile decorative ale compoziţiilor şi preferinţelor cromatice, regăsite pe costume şi ţesături, prin ocupaţiile şi meşteşugurile tradiţionale sau prin obiceiurile specifice.

Reorganizarea parterului, finalizată în 2003, reconstituie un han din perioada secolelor XVIII-XIX, care găzduia oaspeţi de seamă, dregători, negustori, ce străbăteau drumurile comerciale şi se opreau în târgul Sucevei.

Atmosfera de epocă este ilustrată prin reconstituirea mijloacelor de încălzit, completată de țesăturile de interior, obiectele de ceramică sau piesele legate de transport și vânătoare din acea perioadă.

Prezentarea interactivă, autenticitatea obiectelor expuse redau bogăția, unicitatea și valoarea de patrimoniu a colecțiilor etnografice din muzeu, imagine a culturii și civilizației din Bucovina.

5. Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie, situat pe strada Ştefan cel Mare nr. 33, este amenajat într-o clădire construită în stil neoclasic la începutul secolului al XX-lea. Deși clădirea - monument istoric  îşi păstrează faţada aproape neschimbată, interiorul a suferit numeroase transformări în cursul timpului, mai ales din momentul în care a devenit sediul Muzeului de Istorie. Construcţia care adăpostea fosta Căpitănie din perioada austriacă a fost transformată pentru a fi utilizată ca muzeu, ultimile modificări realizându-se între anii 2014 şi 2016, în cadrul proiectului european O clădire de patrimoniu-muzeu pentru mileniul III.

Expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie a fost inaugurată la data de 31 iulie 2016, fiind dispusă la subsol (Sala Tezaur) și la etajul întâi. Noua prezentare are la bază istoria locală, reflectată în numeroasele descoperiri arheologice făcute de-a lungul timpului, dar şi în numeroasele evenimente care au avut ca loc central de desfăşurare teritoriul de astăzi al judeţului Suceava. Numeroasele obiecte de patrimoniu expuse sunt explicate în contextul lor istoric cu ajutorul etichetelor, touchscreen-urilor existente în întreaga expoziţie și audio-guid-urilor în limbile română, engleză, germană și rusă.

Deşi baza expoziţiei permanente este istoria locală, aceasta nu poate fi înţeleasă în afara istoriei noastre naţionale şi a contextului general european: Suceava a fost vreme de un secol şi jumătate principala reşedinţă a domnilor Moldovei. Pierderea acestui statut atunci când oraşul Iaşi devine „capitala cea nouă” a dus la scăderea importanţei Sucevei şi la degradarea monumentelor existente în ea. Ocupaţia austriacă a însemnat desprinderea părţii de nord a Moldovei de istoria acestei provincii istorice româneşti, iar revenirea Bucovinei în cadrul României Mari a dus la rândul ei alte transformări necesare în epocă pentru consolidarea noului stat. Cele două războaie mondiale, regimul comunist, au însemnat tot atâtea încercări pentru populaţia locală în această perioadă.

Ilustrarea istoriei în expoziţia permanentă se încheie în anul 1989 cu manifestaţiile anticomuniste desfăşurate la Suceava în decembrie 1989.

În cele 29 de săli, expoziţia de bază a Muzeului de Istorie se desfăşoară cronologic, de la cele mai vechi descoperiri arheologice, datând din Paleoliticul Inferior descoperite la Ripiceni (jud. Botoşani) până la revoluţia de la 1989. Cea mai mare parte a expoziţiei se datorează descoperirilor arheologice, începând de la sala 1 şi până la sala 15 inclusiv. Arheologii au pus în valoare evenimente petrecute de-a lungul istoriei în această parte de ţară cu ajutorul celor mai spectaculoase obiecte descoperite unde fiecare în parte poate spune o poveste: obiecte de podoabă, arme, monede, vase, textile arheologice etc.

6. Muzeul de Știintele Naturii

Muzeul de Științele Naturii, amplasat într-o clădire situată în Parcul Central al Municipiului Suceava, a avut inițial rolul de sediu al Școlii populare de băieți (Hauptschule) din Suceava.

Aici au funcționat în decursul timpului mai multe instituții de învățământ sucevene.

În anul 1976, imobilul a fost preluat de către Muzeul Județean Suceava, care l-a restaurat și a organizat aici, între anii 1976-1977, Muzeul de Științele Naturii. De la intrarea în muzeu, vizitatorul este întâmpinat de un mic grupaj acvaristic, precum şi de un stand cu o ofertă diversificată constând din: pliante, vederi, alte publicaţii editate de muzeu, ceramică, obiecte de podoabă din pietre semipreţioase.

Apreciată ca o mare atracţie pentru public, Sala Cristalelor prezintă cele mai frumoase şi valoroase eşantioane de flori de mină existente în patrimoniul muzeului.

Deosebite sunt şi amprentele foliare, ca şi fragmentele de animale dispărute, care vin să completeze tabloul evoluţiei vieţii pe Pământ, în decursul erelor geologice.

A doua componentă expoziţională se materializează prin abordarea unor noţiuni fundamentale de ecologie, cu referire la: ecosistem, principalele tipuri de ecosisteme terestre, aspecte sezoniere. Se remarcă dioramele: „Turmă de mistreţi”, „Ursul brun din Bucovina”, „Boncănitul cerbilor”, „Haită de lupi – iarna ”. Pe circuitul expoziţional sunt amplasate monitoare şi mijloace audio pentru a reda animalele prezentate în diorame în mediul din natură.

7. Ansamblul „Curtea Domnească”

Ansamblul „Curtea Domnească” este situat în centrul vechiului oraş medieval (Piaţa 22 Decembrie din centrul Sucevei de astăzi), cu Palatul Domnesc, turn locuinţă, turn de poartă și anexe, toate în ruine. Edificat pe parcursul secolelor XIV-XV, a cunoscut mai multe faze de construcţie, începând cu domnia lui Petru I şi până la cea a lui Vasile Lupu, cele mai importante modificări aducându-le Ştefan cel Mare. În secolul XV, Curtea Domnească era o construcţie din piatră, cu planul în forma literei L, cu latura mare de 70 m şi cu ziduri groase de peste 1,60 m. După mutarea capitalei Moldovei la Iaşi (sec. XVI), a început să-şi piardă din strălucire, fiind demolată în secolul al XVII-lea.

Din vechiul palat domnesc, deseori amintit în relatările cronicarilor moldoveni şi ale călătorilor străini, nu se mai păstrează astăzi decât nişte ruine. Ceea ce poate vedea turistul sunt zidurile de incintă de pe latura de nord şi de est prevăzute cu camere, din vremea lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Zidurile s-au conservat pe o înălţime ce oscilează între 1 şi 5 m.

8. Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” cu Biserica „Sfântul Gheorghe”

Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” cu Biserica „Sfântul Gheorghe” situată pe strada Ion Vodă cel Viteaz nr. 2, a fost construită în timp și este cel mai important şi măreţ edificiu religios şi istoric al Sucevei, fiind înscrisă în lista monumentelor UNESCO.

Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost ridicată între 1514-1522, preluându-se planul bisericii Mănăstirii Neamţului, însă cu dimensiuni mai ample. În anul 1534, în timpul domniei lui Petru Rareş, biserica este acoperită cu pictură în frescă atât la interior, cât şi la exterior. A fost catedrală mitropolitană a Moldovei până la sfârşitul secolului al XVII – lea. Între 1828-1829, Veniamin Costache construieşte un pridvor mic, în faţa intrării de nord. În perioada 1904-1910, biserica a suportat ample restaurări conduse de K.A. Romstorfer. Din pictura exterioară s-au păstrat doar câteva fragmente, pe peretele sudic. Pictura interioară a fost refăcută şi se păstrează şi astăzi, însă tabloul votiv a fost distrus odată cu înlăturarea zidului dintre naos şi pronaos.

Celelalte construcţii apar mai târziu: clopotniţa, în timpul domniei lui Petru Şchiopul (1589), clisiarniţa, între 1626-1629 (construită de Anastasie Crimca) şi stăreţia, între 1894-1896. Se constituie ca mănăstire în 1866, fiind subordonată Mănăstirii Dragomirna până în 1905. Astăzi, Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” este sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

9. Biserica „Sfântul Gheorghe” - Mirăuţi

Biserica „Sfântul Gheorghe” - Mirăuţi, situată la poalele Cetăţii de Scaun a Sucevei (strada Mirăuţi nr. 17), a fost construită între 1375-1391 de Petru I Muşat. Odată cu aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou (1402), biserica a devenit catedrală mitropolitană, urmând ca din vremea lui Alexandru cel Bun şi până în 1522 să funcţioneze ca sediu de încoronare a voievozilor. Astfel se explică, de fapt, denumirea de Mirăuţi: loc unde erau „miruiţi” (sau „unşi”) domnii.

Din anul 1415 aici au fost adăpostite, până în anul 1589, moaştele Sf. Ioan cel Nou. Distrusă, se pare, de un cutremur, biserica a fost refăcută în primii ani ai secolului al XVII – lea, devenind biserică parohială. Între 1898-1903, a fost restaurată de arhitectul austriac Karl A. Romstorfer şi pictată de vienezul Karl Jobst. După aproape un secol (1990-2001), biserica a fost din nou restaurată, prilej cu care s-au întreprins unele cercetări arheologice care au scos la iveală mormântul Evdochiei de Kiev, prima soţie a lui Ştefan cel Mare.

10.  Biserica Coconilor (Beizadelelor)

Biserica Coconilor (Beizadelelo) cunoscută şi ca Biserica Domniţelor, este situată în strada Ştefăniţă Vodă nr. 3, în imediata apropiere a Curţii Domneşti din care a făcut cândva parte. A fost ctitorită în 1643 de Vasile Lupu şi avea rol de capelă a Curţii Domneşti. Aici asistau la slujbă membrii familiei domnitorului, în special copiii acestuia („coconi”). De mici dimensiuni, biserica are planul dreptunghiular, cu o absidă circulară spre est şi un pridvor la vest. Turnul-clopotniţă, situat pe latura de nord, este alipit bisericii şi are un subsol boltit, cu funcţionalitate necunoscută. Iconostasul, care datează din secolul al XVII-lea, este o valoroasă piesă de mobilier bisericesc, din lemn sculptat şi pictat.

11.  Biserica „Sfântul Dumitru” cu Turnul Lăpușneanu,

Biserica „Sfântul Dumitru” cu Turnul Lăpușneanu, situată în strada Curtea Domnească nr. 10, a fost ridicată de Petru Rareş între anii 1534-1535, pe amplasamentul unei biserici mai vechi. Planul treflat, tipic bisericilor din vremea lui Ştefan cel Mare, prezintă altar, naos cu boltă peste care se înalță turla, pronaos şi pridvor închis prevăzut cu trei ferestre mari spre vest, caracteristic construcţiilor rareşiene. Biserica a fost pictată atât în interior, cât şi în exterior. Din pictura exterioară se mai păstrează încă urme ale picturii executate între 1537-1538; în ceea ce priveşte pictura interioară, menţionăm tabloul votiv, o frescă destul de deteriorată în care este înfăţişat Petru Rareş, împreună cu soţia şi doi copii.

Turnul-clopotniţă, ridicat de Alexandru Lăpuşneanu în 1560-1561, are baza pătrată, trei etaje şi un al patrulea construit în secolul al XIX-lea. Între 1867-1910, acesta a servit ca foişor de foc al oraşului. Mai păstrează încă una dintre cele mai bine realizate steme ale Moldovei, care se numără printre primele manifestări ale Renașterii în Moldova.

12. Biserica „Învierea - Vascresenia”

Biserica „Învierea - Vascresenia” situată pe strada Ana Ipătescu nr. 14, a fost ctitorită în 1551 de Elena Rareş, soţia voievodului Petru Rareş. Transformată în lăcaş de cult catolic în 1782, folosită ca lăcaş de cult pentru rutenii din Suceava între 1838-1936, perioadă în care a căpătat denumirea de Biserica rusească, a redevenit biserică ortodoxă în 1936. Deşi a suferit mai multe modificări, i s-a păstrat planul iniţial. Nu are turlă şi nici urme de pictură originală.

13. Biserica „Sf. Nicolae”

Biserica „Sf. Nicolae” situată pe strada Mihai Viteazul nr. 2, se pare că a fost construită de Iliaş, fiul lui Petru Rareş, însă pisania atestă „reînnoirea” din 1611, datorată Panului Nicoară Prăjescu, cneaghinei Maria şi copiilor lor. Biserica are planul dreptunghiular, cu absidele laterale marcate în grosimea zidului. Pridvorul este înălţat de un turn clopotniţă, altarul este boltit, iar bolta pronaosului se remarcă prin găurile de rezonanţă. La exterior, decoraţia constă într-un brâu median în „dinţi de ferăstrău”.

14. Mănăstirea Zamca cu Biserica „Sf. Auxentie”

Mănăstirea Zamca cu Biserica „Sf. Auxentie” situată în partea vestică a orașului, reprezintă cel mai important edificiu religios armenesc din Suceava. Construită la începutul sec. al XVII-lea, biserica armeană are, în general, aspectul bisericilor moldoveneşti cu altar, naos cu turlă şi pronaos. Este înconjurată de un zid de piatră cu contraforţi şi turn clopotniţă cu două niveluri, situat în partea de est. În vest are un paraclis, care în secolul al XVII-lea a fost sediul Episcopului Armean din Moldova. În anul 1691, regele polon Ioan Sobieţki fortifică mănăstirea cu un impresionant val de pământ şi un şanţ de apărare. Denumirea de Zamca provine de la Zamek, ceea ce înseamnă în limba polonă ”fortificaţie”, ”loc întărit”.

15. Biserica „Sf. Simion” cu Turnul Roşu

Biserica „Sf. Simion” cu Turnul Roşu a fost ctitorită înainte de 1513 în partea vestică a oraşului, în fostul cartier armenesc, de armeanul Doing. Planul bisericii are altar poligonal în exterior, naos, prelungit spre vest, şi pronaos. Intrarea se face dinspre sud şi vest. Pronaosul este boltit cu calotă semisferică, iar naosul are boltă moldovenească, peste care se înalţă turla. La est se află turnul-clopotniţă, cunoscut ca Turnul Roşu, construit pe bază pătrată şi cu deschideri mari semicirculare. Astăzi monumentul este recent restaurat.

16. Mănăstirea Teodoreni

Mănăstirea Teodoreni, situată în cartierul Burdujeni (strada Cuza Vodă nr. 19), a fost ctitorită de Teodor Movilă în 1597, având rol de mănăstire de călugări. Devastată în 1769, a fost refăcută de mitropolitul Anania al Sevastiei, în 1785. În perioada 1864-1992 a funcţionat ca biserică parohială. În1992 a redevenit mănăstire cu obşte de maici. Casele din curtea bisericii au fost distruse de un incendiu în 1917.

Biserica, cu hramul „Înălţarea Domnului”, prezintă un plan triconc şi pridvor, iar turla naosului are baza stelată. Pictura interioară şi iconostasul au fost realizate în secolul XIX de către Veniamin Velişcu. Aici se păstrează un foarte important depozit de carte veche.

17. Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk”

Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” a fost construită între anii 1820-1822 sau, conform altor surse, între anii 1832-1836, în stil baroc și se află pe strada Ștefan cel Mare, în Centrul Civic, vis-a-vis de Prefectura județului Suceava.

Orologiul din turnul bisericii a fost primul de utilitate publică din urbe și a fost comandat la Viena, în anul 1836.

În biserică sunt amplasate cinci plăci memoriale din marmură neagră, una în limba latină și patru în limba română, în semn de recunoștință pentru activitatea unor parohi ai acestei biserici.

În partea dreaptă a bisericii, la mică distanță de ziduri, se află o cruce de fontă pe un postament de piatră, pe care se află următoarea inscripție în limbile poloneză și germană: "PAMIATKA MISSJI 1883 ANDENKEN MISSION" ("În amintirea misiunii din 1883"). Ea a fost amplasată în semn de amintire a exercițiilor spirituale din 1883.

În anul 2007, la solicitarea Decanatului Catolic din Bucovina, prin Parohia Romano-Catolică Suceava, s-a amenajat o piațetă în fața bisericii și s-a amplasat Statuia Papei Ioan Paul al II-lea, statuie realizată cu ocazia împlinirii a 10 ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România, în mai 1999.

18. Casa Memorială „Simion Florea Marian”

Casa Memorială „Simion Florea Marian”, amenajată într-o clădire-monument istoric de secol XVIII, supranumită „casa câştigată cu condeiul”, a fost deschisă publicului la 22 iunie 1974, sub numele de Fondul memorial-documentar „Simion Florea Marian”. A constituit căminul preotului cărturar din anul 1886 şi până la sfârşitul vieţii (1907), locul unde şi-a scris opera, rămasă până astăzi fundamentală şi neegalată în cultura română.

Clădirea adăposteşte o valoroasă colecţie memorialistică şi documentară, dispusă în şase încăperi (mobilier de epocă, obiecte personale şi de familie, cărţi şi periodice, manuscrise, corespondenţă, fotografii, documente personale, culturale, istorice etc.), reconstituind atmosfera de viaţă şi de activitate creatoare a preotului profesor Simion Florea Marian, membru al Academiei Române, care a scris lucrări unice, opere de sinteză rămase până astăzi puncte de referinţă în cultura română: Poesii poporale din Bucovina (1869), Cromatica poporului român (1882), Ornitologia poporană română (1883, vol. I-II), Descântece poporane române (1886), Naşterea la români (1892), Nunta la români (1890), Înmormântarea la români (1892), Vrăji, farmece şi desfaceri (1893), Satire poporane române (1893), Tradiţii poporane române din Bucovina (1895), Sărbătorile la români (1898-1901, vol. I-III), Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor (1903), Legendele Maicii Domnului (1904), Hore şi chiuituri din Bucovina (1910, ediţie postumă), Botanica poporană română, vol. I-III (2008-2010, ediţie princeps).

19. Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” este situată pe strada Mitropoliei nr. 4, în centrul orașului. Cele două clădiri ale Bibliotecii au fost construite între anii 1925-1926, respectiv 1929-1930 și au îndeplinit mai multe funcții de-a lungul timpului: Școala Primară de Fete din Suceava, Institutul Teologic (mutat de la Cernăuți, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial), Hotelul „Parc” etc. Începând cu 1965, respectiv 1988, în cele două clădiri funcționează cea mai importantă și cea mai mare bibliotecă din județul Suceava, cu peste 350.000 de unități bibliografice. În perioada 2005-2009 clădirile au beneficiat de mai multe lucrări de refacere, reabilitare și amenajare, conform cerințelor zilelor noastre.

În prezent, spaţiul în care funcţionează biblioteca judeţeană este format din 55 de încăperi (birouri, depozite, săli de lectură, ateliere) „sediul central, şi câte 3 încăperi”, cele două filiale din cartierele Obcini şi Burdujeni. În ceea ce priveşte colecţiile bibliotecii, la 1 ianuarie 2016 acestea însumau 430.917 unităţi bibliografice (cărţi, seriale şi periodice, documente audio-vizuale sau digitale).

Prin concentrarea de volume, valoarea şi vechimea tipăriturilor, prin istoria şi arhitectura clădirii, dar și prin evenimentele culturale pe care le organizează, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” este un edificiu cultural care atrage turiștii şi cititorii.

20. Planetariul și Observatorul Astronomic

Planetariul și Observatorul Astronomic este situat pe strada Universității nr. 13A, este un muzeu științific destinat proiectării cerului, a sistemului solar, a planetelor vizibile, a sateliților etc. A fost inaugurat în anul 1982, fiind al treilea planetariu din țară în ordinea deschiderii și cel mai mare din țară în ceea ce privește capacitatea sălii și diametrul cupolei.

Clădirea în care funcționează Planetariul și Observatorul Astronomic a fost construită în perioada 1981-1982, în imediata vecinătate a Universității „Ștefan cel Mare”. Cu o linie arhitecturală modernă, specifică destinației, Planetariul este spațiul în care, de-a lungul timpului,
s-au desfășurat atât observații astronomice propriu-zise, cât și acțiuni cultural-educative specifice: spectacole de planetariu, în cadrul cărora poate fi urmărită mișcarea diurnă a stelelor și planetelor; proiecții cu ajutorul celestatului, prin intermediul cărora se poate observa imaginea soarelui, cu petele solare; cercuri de astronomie, cu participarea unui număr însemnat de elevi; expuneri, simpozioane, mese rotunde, având ca subiect principal structura universului. De asemenea, spațiul a funcționat și ca muzeu științific în cadrul Muzeului Județean Suceava (devenit ulterior Complexul Muzeal Bucovina, iar apoi Muzeul Bucovinei).

În anul 2008, Planetariul a fost cedat de Muzeul Bucovinei, fiind preluat de Catedra de Geografie a Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Destinația inițială a Planetariului se păstrează, funcționând în continuare atât ca muzeu, cât și ca obiectiv de învățământ. Trecerea în administrarea universității este marcată de reamenajarea spațiului expozițional după standardele muzeistice internaționale.

21. Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”

Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” este situat pe strada Vasile Alecsandri nr. 3, a fost fondat ca urmare a eforturilor şi solicitărilor românilor bucovineni de a avea şcoli în limba română. Astfel, la 4 septembrie 1860, prin Ordinul nr. 14805 al Ministerului Învăţământului din Austria, s-a înfiinţat Gimnaziul superior greco-oriental, devenit în 1919 Liceul „Ştefan cel Mare” şi cunoscut din 2000 sub titulatura de Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava.

De-a lungul timpului, liceul a contribuit la educarea şi formarea unor personalităţi de marcă ale culturii româneşti: folcloristul Simion Florea Marian, compozitorul Ciprian Porumbescu, criticul literar Dimitrie Păcurariu, scriitorul Mircea Radu Iacoban, academicianul Cristofor Simionescu, profesor doctor docent Nicanor Mânecan, scriitorul şi profesorul Norman Manea, recentul candidat la premiul NOBEL, ş.a.

22. Gara Suceava - Burdujeni

Gara Suceava – Burdujeni reprezintă un monument de arhitectură al municipiului Suceava, cu o valoare deosebită, care a fost construită în perioada 1892-1902 în satul Burdujeni, pe atunci localitate de frontieră între România și Austro-Ungaria, iar astăzi cartier al Sucevei. Lucrările pentru construirea gării au fost executate de societatea particulară italiană Celesti Construttirice Edilitates Ceretti e Tanfani din orașul Milano, după un proiect similar cu cel al gării din orașul elvețian Fribourg. Între anii 1902-1918, Gara Burdujeni a fost gară de frontieră românească.

Cu un aspect monumental cu influențe baroce, cu o plastică arhitecturală ce amintește de eclectismul de școală franceză al vremii, clădirea gării este compusă dintr-un corp central (având în mijloc o sală de așteptare de dimensiuni monumentale, realizată în stil baroc, precum și holuri de acces) și două corpuri laterale cu două niveluri.

Clădirea impresionează prin fațada realizată în întregime din cărămidă roșie lustruită, prin peronul acoperit, dar și prin feroneria lucrată artistic de meșterii timpului.

Sala principală a servit inițial ca sală de recepție și oficiu vamal. După Unirea Bucovinei cu România și până prin anii '50 ai secolului al XX-lea, aici se țineau balurile date de CFR și Primărie, cu ocazia diferitelor manifestări. Tradiția organizării balurilor în sala mare a gării a fost reluată după finalizarea lucrărilor de restaurare din anul 2006.

În sala principală a gării, sculptorul Iftimie Bârleanu a realizat macheta din ipsos a statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, care a fost ulterior turnată în bronz și amplasată în anul 1977 pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei.

23. Uzina de Apă

Uzina de Apă singurul element industrial apreciat ca element de patrimoniu din municipiul Suceava, ca urmare a faptului că a influențat viața localnicilor, că este parte integrantă a istoriei zonei și a modelării comunității locale. Reprezintă un ansamblu de clădiri cu semnificaţie istorică, tehnologică şi arhitecturală deopotrivă, în care a funcționat fosta uzina de apă a orașului Suceava, dată în folosință la data de 12 august 1912. Este situată pe Strada Apeductului nr. 4, în zona Suhat. În prezent, aici funcționează Centrul de Arhitectură, Cultură urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava, un spațiu dedicat creației artistice contemporane care urmărește să readucă rezervoarele în viața orașului și a regiunii, prin acțiuni, dialog și dezbateri de idei care să activeze comunitatea și să o inspire.

24. Centrul Cultural al Municipiului Suceava

Centrul Cultural al Municipiului Suceava este o instituție publică de cultură aflată în subordinea administrației locale din anul 2008, când a fost preluată de la Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF).

Clădirea Centrului Cultural al Municipiului Suceava este considerată reprezentativă pentru orașul Suceava, fiind amplasată pe strada Dragoș Vodă nr. 1, în imediata vecinătate a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” și a Bisericii Sfântul Nicolae. În această clădire, timp de aproape șase decenii, începând cu anul 1959, a funcționat unul dintre cele mai importante cinematografe ale orașului, având o sală cu o capacitate de 500 de locuri, reprezentând astfel principalul punct de atracție a orașului.

După Revoluția din decembrie 1989 însă, numărul de spectatori scade continuu, iar după anul 2000, edificiul intră într-o stare avansată de degradare. Ulterior, cinematograful este închis, asemenea multor alte cinematografe din România.

La sfârșitul anului 2010, clădirea cinematografului este în mare parte demolată de autoritățile locale, pentru ca pe ruinele sale să se ridice, în următorii ani, Centrul Cultural al Municipiului Suceava. Din vechea clădire a rămas doar fațada, adică partea care este vizibilă din sensul giratoriu, în vreme ce partea din spate este refăcută în întregime, fiind extinsă și supraetajată, pentru a face loc unui număr mare de birouri, săli de spectacole și de repetiții.

În momentul de față în clădirea Centrului Cultural al Municipiului Suceava se regăsește atât sediul Cinematografului Modern cât și cel al Teatrul Municipal „Matei Vișniec”.

Cinematografului Modern îmbină frumusețea trecutului cu avantajele tehnologiei ultra moderne (proiecție 3D cu rezoluție 4k, sistem de sunet de ultimă generație și ecran retractabil cu diagonala de 14 metri).

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, a fost înființat în anul 2016 fiind una dintre cele mai tinere instituții teatrale de stat din România. Teatrul Municipal „Matei Vișniec” este o instituție publică de spectacole de importanță regională și națională, gazdă a manifestărilor culturale și partener al altor instituții publice sau independente de cultură și artă. Teatrul sucevean realizează spectacole de teatru profesionist, pentru toate categoriile de spectatori, colaborează și realizează proiecte comune cu artiști și instituții din tară și din străinătate, participă la turnee, festivaluri și alte manifestări culturale.