Descoperirile arheologice atestă, pe locul actualului oraş, existenta unor aşezări ale dacilor liberi. Ele au fost locuite începând cu cea mai veche perioadă a societăţii omeneşti, paleoliticul. Săpăturile din preajma Cetăţii de Scaun au confirmat o veche aşezare din perioada neoliticului timpuriu, de acum 7000 de ani, de tipul culturii Criş.
Din epoca bronzului (mil. II î.Hr.) s-au găsit două morminte în cutie de piatră, descoperite în partea de Vest a oraşului. Există şi alte dovezi ale existenţei aşezărilor omeneşti din epoca fierului, primul mileniu î.Hr.
Pentru primele secole ale erei noastre, s-au descoperit vestigii ale dacilor liberi, pe malul stâng al pârâului Scheia, din sec. II - III e.n., care prin tipul locuinţelor, tehnica ceramicii - dovedesc vechi tradiţii dacice precum şi influenţa civilizaţiei romane. (Din aceeaşi perioadă existând şi azi un cimitir în zona străzii Ana Ipătescu).
Din vremea migraţiei popoarelor datează vechile aşezări săteşti, care în sec. XIV-lea se grupează în partea de Est a actualului oraş, aici constituindu-se primul nucleu al viitorului oraş medieval.
Transformarea aşezării rurale în aşezare urbană îşi atinge apogeul în sec. XIV-lea, fapt ce l-a determinat pe Petru I Muşat (1375-1391) să-şi schimbe reşedinţa sa domnească de la Siret la Suceava care devine astfel pentru mai bine de două secole, capitala Moldovei (din 1388 - 1566). Atunci s-au ridicat curţile domneşti şi biserica Mirăuţi (prima catedrală mitropolitană) şi Cetăţile Şcheia şi Cetatea de Scaun.
Timp de două secole XV - XVI, Suceava a ocupat un loc de prim plan în istoria oraşelor Moldovei, fiind cel mai important centru al producţiei de mărfuri si al schimbului intern si extern, aici aflându-se vama principală a tării, pe unde erau obligate să treacă toate caravanele de negustori.
Apogeul strălucirii Sucevei este atins însă în vremea marelui domnitor Ştefan cel Mare (1457-1504), acesta acordându-i o atenţie sporită, consolidând Cetatea de Scaun, Curtea Domnească, adăugând noi şi importante construcţii în oraş, îngrijindu-se de dezvoltarea sa economică şi culturală. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor.
Urmaşii lui Ştefan cel Mare - Bogdan cel Orb, Ştefăniţă Vodă, dar mai ales Petru Rareş, au continuat politica înaintaşilor, contribuind la ridicarea nivelului de dezvoltare economică, artistică şi culturală a Sucevei.
La 21 mai 1600, armatele voievodului Mihai Viteazul, intrau, fără luptă, în Cetatea de Scaun, încheindu-se astfel actul primei Uniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei.
Fără a mai atinge nivelul epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş, Suceava cunoaşte în vremea domnitorului Vasile Lupu (1634 - 1653) un nou moment de înflorire economică şi culturală, după care urmează declinul său favorizat de distrugerile provocate de războaiele turco-polone. Treptat-treptat, reşedinţa preferată a urmaşilor lui Petru Rareş devin Iaşii, fără ca Suceava să fie părăsită deodată.
Din a doua jumătate a sec. XVII începe să se accelereze procesul de decădere a oraşului. Cetatea de Scaun este distrusă pentru a nu putea fi folosită de domnii ostili Porţii Otomane sau de armatele poloneze intrate în conflict cu turcii.
În 1775, Nordul Moldovei intră sub stăpânirea Austriei, sub stăpânire Habsburgică acest teritoriu e denumit Bucovina. Referindu-se mai întâi provinciei Galiţia, spre 1849 devine provincie autonomă şi depinde direct de coroana imperială austriacă. Bucovina era împărţită în două ţinuturi - Suceava şi Cernăuţi. Din anul 1868 Suceava devine reşedinţă de judeţ. În 1860 se înfiinţează gimnaziul de băieţi, în 1871 tribunalul, apoi o cazarmă şi un spital. La începutul sec. XX se construieşte uzina electrică, se introduce instalaţia de apă şi canalizare, iau fiinţă mai multe bănci de credit.
La 6 noiembrie 1918, Suceava este eliberată de sub stăpânirea străină, în acea dată numărând 1.424 case cu 10.200 locuitori.
În perioada interbelică, Suceava - reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, se dezvoltă lent din punct de vedere economic. Suceava era mai mult un centru negustoresc, unde se făcea schimbul produselor din zona de munte şi de câmpie, în ajunul celui de-al doilea război mondial, industria oraşului fiind reprezentată doar de două mori, o fabrică de mezeluri, una de zahăr, una de culori de pământ, o presă de ulei, două tăbăcării şi ateliere meşteşugăreşti. În această perioadă , în Suceava funcţionau liceul de băieţi "Ştefan cel Mare", unul de fete, un gimnaziu comercial, altul industrial de băieţi, şi unul profesional de fete, două şcoli primare şi două grădiniţe.
După cel de-al doilea război mondial, Suceava cunoaşte o dezvoltare economico-socială sub regimul comunist. Astfel, în partea de Nord - Est a oraşului, pe malul Sucevei, cât şi în vest, în zona Şcheia, s-au concentrat cele mai importante obiective industriale ce prelucrau materii prime din această parte a ţării (fabrici de hârtie, prelucrare a lemnului, piese maşini si utilaje, sticlă, industrie alimentară, industria uşoară). Industrializarea rapidă a Sucevei, începând cu anii '60, a determinat construirea de noi cartiere de locuinţe cât şi clădiri de utilitate publică, un nou spital cu peste 700 de locuri, casă de cultură, Institutul de învăţământ superior, hoteluri, parcuri şi pieţe noi. Ca o altă consecinţă a dezvoltării industriale transportul ia amploare, astfel amintim aeroportul Salcea (la 12 km de oraş), modernizarea celor trei gări, transportul în comun.
