INFORMARE

cu privire la prelucrările de date cu caracter personal

 

1. Identitatea operatorului: Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor Suceava este operator de date cu caracter personal notificat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu nr. 10879.

           

            Instituţia noastră prelucrează, prin mijloace automatizate şi manuale, următoarele categorii de date cu caracter personal: numele şi prenumele, prenumele părinţilor, sexul, data şi locul naşterii, datele din actele de stare civilă, adresa de domiciliu/reşedinţă, profesia, studiile, starea civilă, situaţia militară, imaginea digitală, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate. Activităţile specifice de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reglementate în principal prin următoarele acte normative:

•  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

•  Ordonanţa Guvernului  nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.

·Legea nr. 119 din 1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare. 

 

            2. Scopul prelucrării: datele cu caracter personal ale cetăţenilor români sunt prelucrate de instituţia noastră în următoarele scopuri: evidenţa persoanelor şi stare civilă. Potrivit prevederilor acestor acte normative, actualizarea şi valorificarea datelor din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor (R.N.E.P.) se realizează de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.) din cadrul M.A.I. şi de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.

            3. Categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal prelucrate de instituţia noastră sunt instituţiile/autorităţile cu atribuţii în domeniile: apărare, ordine publică, securitate naţională şi justiţie, administraţie publică, sănătate, fiscal, asigurări sociale de stat, la care se adaugă unele persoane juridice de drept privat, în condiţiile legii. Prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, conform art. 2 alin. (7) din această lege. De asemenea, în situaţiile prevăzute de art. 16 alin. (1), coroborat cu art. 2 alin.(5) din aceeaşi lege, prevederile art. 13 nu se aplică în cazul prelucrării de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, dacă prin aplicarea acestora este prejudiciată eficienţa acţiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuţiilor legale ale autorităţilor publice.

                     4. Informaţii suplimentare: Datele personale sunt colectate cu ocazia depunerii documentelor necesare în vederea eliberării certificatelor de stare civilă, în conformitate cu Legea nr. 119 din 1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare şi  ale actelor de identitate, în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau sunt comunicate de către instituţiile prevăzute la art. 9 alin. (4) din acelaşi act normativ.

            În conformitate cu dispoziţiile art. 12-14 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele vizate au următoarele drepturi:

            •  dreptul la informare

            •  dreptul de acces la datele personale proprii

            •  dreptul de intervenţie asupra datelor.

            Dreptul de opoziţie, prevăzut la art. 15 din lege, nu poate fi exercitat în cazul prelucrărilor efectuate de către instituţia noastră, în condiţiile expuse anterior, întrucât datele cu caracter personal sunt prelucrate în temeiul unor prevederi legale exprese şi, prin urmare, persoana vizată nu se poate opune la această prelucrare, după cum este prevăzut în art. 15 alin. (1).

            Exercitarea acestor drepturi se poate realiza prin intermediul unor cereri scrise, datate şi semnate, adresate instituţiei noastre.

            Totodată, Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşte şi garantează următoarele drepturi ale persoanelor vizate:

            •  dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17)

            •  dreptul de a se adresa justiţiei (art. 18).

Inchide