🔧 Lucrări în desfășurare în mai multe zone ale orașului 🔧
📍 Burdujeni – zona IRIC: După intervenția ACET SA de joi seară pentru remedierea unei avarii la rețeaua de apă, asfaltarea nu poate fi realizată până când temperaturile vor permite – cel mai probabil, luni. Până atunci, zona rămâne semnalizată corespunzător și sunt restricții de circulație. Vă rugăm să circulați cu atenție.
📍 Traian Vuia – sub pasarela CFR: În noaptea de luni spre marți au fost montate două geigere conectate la canalizarea pluvială, pentru a preveni acumulările de apă în timpul ploilor. Lucrările vor continua și în această noapte.
📍 Ițcani – pasarela peste calea ferată: Se lucrează pe timp de noapte pentru remedierea tasărilor apărute la rosturile de dilatație. Intervenția este necesară pentru siguranța și confortul traficului rutier. Preconizăm că vor fi finalizate până la Sărbătorile Pascale.
Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare pe durata acestor lucrări! Scopul lor este îmbunătățirea infrastructurii și siguranței în orașul nostru.