DISPOZIŢIE
privind convocarea şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Suceava,
în data de 18 MAI 2023, ora 14.00
Ion Lungu, Primar al municipiului Suceava;
Având în vedere prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
DISPUN:
Art.1. Ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Suceava se convoacă pentru ziua 18 MAI 2023, ora 14°°, în sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Suceava, nr. 50, conform Proiectului Ordinii de zi anexat la prezenta dispoziţie.
Art.2. Documentele înscrise în Proiectul Ordinii de zi a şedinţei sunt puse la dispoziţia consilierilor locali ai Consiliului Local al municipiului Suceava în format electronic.
Art.3. Proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi, însoţite de documentele prevăzute de lege, se trimit spre avizare Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Suceava.
Art.4. Cu privire la proiectele de hotărâre menţionate, se pot formula şi depune amendamente în condiţiile art. 138 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Art.5. În conformitate cu prevederile art. 252 alin. (1) lit. c), ale art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, prezenta Dispoziție se înaintează Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate.
PRIMAR,
ION LUNGU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI
Jrs. IOAN CIUTAC
Nr. 973
Din 12.05.2023