DISPOZIŢIE

privind convocarea de îndată a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Suceava, în data de 12 decembrie 2025, ora 10.°°


            Dl. Vasile Rîmbu, Primar al Municipiului Suceava,
            Având în vedere prevederile  art. 133  alin. (2) lit. (a), art. 134 alin. (4) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulter

DISPUN:

Art.1. Ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Suceava se convoacă de îndată, pentru ziua de 12 decembrie 2025, ora 10°°, și va avea loc în format online, cu proiectul ordinii de zi, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție. 
Art.2. Documentele înscrise în proiectul ordinii de zi a şedinţei sunt puse la dispoziţia consilierilor locali ai Consiliului Local al Municipiului Suceava în format electronic.
Art.3. Proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi, însoţite de documentele prevăzute de lege, se trimite spre analiză și avizare comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al  Municipiului Suceava. 
Art.4. Cu privire la proiectele de hotărâre menţionate, se pot formula şi depune amendamente în condiţiile art. 138 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
        


PRIMAR
Ec. VASILE RÎMBU


                                                                                                                         CONTRASEMNEAZĂ
                                                                                                      SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI
                                                                                                      GHEORGHE – ALEXANDRU MOLDOVAN

  Nr. 3252  
  Din 11.12.2025

 

Inchide